Home | Contact

Magyar
 
 





Dorcas Romania Facebook!



RAPORT ANUAL 2008  

În ciuda crizei financiare mondiale, lucrarea Dorcas Aid Internaţional România (DAIR) a crescut în 2008! Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ocazia de a sluji şi pentru toate darurile şi binecuvântările primite!Veniturile totale ale DAIR - sume cheltuite pentru proiecte de dezvoltare şi ajutorare în România - au crescut cu aproape 20% faţă de cele din 2007, iar contribuţia susţinătorilor lucrării noastre din România a crescut cu 15% faţă de 2007. Acestea înseamnă nu numai un interes mare din partea unor susţinători externi şi interni, ci şi o implicare mai mare a DAIR în rezolvarea unor probleme legate, cauzate de sărăcie.
Ajutorul DAIR s-a îndreptat către domenii cum sunt: sprijin pentru familii sărace şi vârstnici neajutoraţi; dezvoltarea unor familii dezavantajate (prin proiecte agricole); dezvoltarea unor copii săraci şi în situaţii de risc; programe de (re)integrare socială pentru tineri proveniţi din instituţii; conştientizarea comunităţilor pentru implicare în rezolvarea problemelor; instruiri şi dezvoltare pentru partenerii noştri - organizaţii civile.
În paralel cu acţiunile noastre, care se îndreaptă spre beneficiari ajutaţi prin parteneriate cu organizaţii şi biserici locale, DAIR a pus mare accent şi pe îmbunătăţirea eficienţei proprii. Anul 2008 a fost al doilea an în care DAIR a beneficiat de certificatul ISO (cu auditul anual facut in iulie 2008), ceea ce a însemnat introducerea mai multor sisteme şi politici noi, prin care s-a îmbunătăţit calitatea managementului şi a administrării resurselor.
DAIR mulţumeşte tuturor susţinătorilor şi partenerilor pentru colaborarea din 2008 şi îşi exprimă intenţia şi dorinţa dezvoltării acestor parteneriate şi mai mult în 2009!

Attila Daray,
Director Dorcas Aid Int'l România

  Proiecte de dezvoltare

În colaborare cu partenerii săi, Dorcas Aid România a desfăşurat în 2008 proiecte de dezvoltare agricolă în trei zone din România, şi anume Târgu Mureş, Zalău şi Gherla. Prin aceste proiecte 36 familii cu situaţie materială săracă au primit porci şi furaje pentru creşterea lor pe o perioadă de 6 luni. Alte 29 de familii au primit spre îngrijire câte 30 de găini. La sfârşitul perioadei de 6 luni o parte din producţie a rămas pentru familii pentru îmbunătăţirea venitului lor, iar cealaltă parte a fost donată către alte persoane nevoiaşe din comunităţile respective. De asemenea, în Zalău, în cadrul proiectului de dezvoltare, s-au instalat două sere; 5 familii cu situaţie materială săracă au beneficiat de locuri de muncă de sezon. Beneficiarii acestui proiect şi-au îmbunătăţit bugetul familiei şi s-au observat schimbări semnificative în standardul de viaţă. Mai mult de 1.100 persoane nevoiaşe din comunităţile unde s-au desfăşurat aceste proiecte au primit prin donaţie alimente (carne şi legume) din producţia obţinută. DAI România a colaborat în 2008 la desfăşurarea a încă două proiecte de dezvoltare, de data aceasta pentru copii şi adolescente, în două sate din judeţul Bihor şi în Sibiu. Prin aceste proiecte, în 2008, un număr de 70 de copii din judeţul Bihor au beneficiat de lecţii extraşcolare pe teme de igienă, acceptare în ciuda diferenţelor etnice, principii morale, cât şi ajutor în efectuarea temelor şcolare; în judeţul Sibiu, 10 fete provenite din centre de plasament au fost ajutate în continuarea studiilor şcolare şi intergarea lor în societate, iar 25 de familii cu situaţii precare au primit ajutor material şi consiliere. 

 
  
   Proiecte sociale

Prin proiectele sociale sunt ajutate persoanele cele mai vulnerabile din societate, şi anume bătrâni, familii dezavantajate, bolnavi. Dorcas Aid România urmăreşte ca prin ajutorul acordat, să conştientizeze şi să sprijinească organizaţiile partenere în lupta pentru eradicarea sărăciei şi pentru integrarea în societate a beneficiarilor care trăiesc izolaţi datorită condiţiilor precare în care trăiesc.



În 2008, Dorcas Aid România a primit 31 de transporturi trimise de Dorcas Aid Internaţional, în total valorând 394.078 lei (106.775 euro).
  1. Ajutor material general Proiectul de ajutor material general desfăşurat de Dorcas Aid România a sprijinit în 2008 un număr de 110 biserici şi ONG-uri. Aceşti parteneri distribuie bunurile primite către comunităţile lor îngrijindu-se astfel de familiile, copiii şi bătrânii cei mai săraci.   
  2. Ajutor pentru bătrâni În 2008 un număr de 607 bătrâni au fost ajutaţi prin programul Adoptă un/o bătrân/ă dezvoltat de partenerii DAI România. Prin acest proiect beneficiarii au fost sprijiniţi cu alimente, medicamente, haine, ajutor pentru costurile de întreţinere. De asemenea, în cadrul proiectului sunt organizate activităţi de socializare care ţintesc integrarea beneficiarilor în societate.  
  3. Ajutor pentru familii
În medie, în anul 2008, au fost sprijinite 387 familii prin proiectul Family Care dezvoltat de partenerii DAI România. Prin acest program au fost ajutate familii monoparentale sau familii numeroase aflate în situaţii materiale precare. 



  Dezvoltarea capacităţii partenerilor

O întrebare centrală a muncii noastre este: Cum putem creşte impactul proiectelor noastre? Ce trebuie să adaugăm astfel încât calitatea proiectelor implementate împreună cu partnerii noştri să aibă rezultate mai mari? O soluţie importantă este de a munci împreună cu partenerii noştri pentru dezvoltarea capacităţii organizaţionale astfel încât ei să poată răspunde mai adecvat nevoilor beneficiarilor. În 2008 DAI România a organizat două traininguri pentru partenerii noştri: un training de o săptămâna la Debrecen, împreună cu colegii noştri din Republica Moldova, şi un training de 2 zile în Cluj Napoca despre managementul proiectelor sociale. Pentru fiecare partener am implementat un audit organizaţional, şi bazat pe acesta am dezvoltat un plan de dezvoltare organizaţională. Cu partenerii care au cerut consultanţă personalizată ne-am implicat în dezvoltarea structurii lor interne şi îmbunătăţirea proiectelor comune.  În urma trainigurilor şi a consultanţei vedem o îmbunătăţire la nivel de implicare a beneficiarilor în proiecte, o monitorizare a proiectelor mai eficientă şi structuri interne îmbunătăţite.
Subiectele abordate în cadrul activităţii de dezvoltare a capacităţii au fost:
•-         Plan strategic Dorcas; Activitatea de strângere de fonduri; Administrarea timpului, planificare şi priorităţi; Împuternicirea / participarea beneficiarului, Dezvoltare organizaţională, Managementul resurselor umane, Management în voluntariat
•-         Managementul proiectelor



  Lucrarea cu tinerii

DAIR pune mare accent pe conştientizarea şi educarea tinerilor pentru a fi pro-activi în întâmpinarea şi rezolvarea unor probleme sociale (sărăcie, abandon, copiii străzii, etc.). În cadrul proiectului cu tineretul DAIR a susţinut pe parcursul anului mai multe grupuri de tineri în efortul lor de a se organiza şi acţiona în acest domeniu de ajutorare: pregătind şi distribuind pachete alimentare şi haine; organizând evenimente pentru copii, vizitând instituţii de îngrijire a copiilor străzii, etc.În vara anului 2008, DAIR a organizat o tabără de vară la campingul Dorcas aflat lângă Debreţin (Ungaria), unde 140 de tineri s-au bucurat de instruire, jocuri şi încurajare pentru a continua lucrarea care au început-o. 



  Conştientizare

Pentru susţinerea pe termen lung a eforturilor de ajutorare şi dezvoltare este absolut necesar ca organizaţiile şi comunităţile din România să se implice în modul de soluţionare a acestor probleme. În 2008 DAIR a susţinut prezentări (12), a organizat instruiri (3) şi a publicat materiale pentru conştientizarea şi educarea publicului în arii cum ar fi: implicarea beneficiarilor în soluţionarea problemelor de sărăcie; dezvoltare comunitară, lucrarea diaconală, etc. În urma acestor eforturi de conştientizare şi instruire în mai multe comunităţi (8) s-au format grupuri de iniţiativă pentru a continua eforturile de ajutorare şi dezvoltare.

  Ajutor de urgenţă
 
În august 2008, Dorcas Aid România a venit în ajutorul familiilor afectate de inundaţiile care au avut loc în iulie 2008 în judeţul Suceava. Prin intermediul Bisericii Ortodoxe şi a adunării Oastea Domnului din Milişeuţi, judeţul Suceava, în colaborare cu Dorcas Aid România, aproximativ 350 de persoane au fost ajutate cu alimente, produse igienice şi haine.

  Distribuire de literatură creştină

Un domeniu însemnat al lucrării Dorcas Aid România îl reprezintă distribuirea de literatură creştină. Astfel, în 2008, prin DAR s-au distribuit peste 1340 de exemplare din cartea "Mierea din stâncă" scrisă Ferenc Visky, aproximativ 200 de exemplare din cartea "Comorile bisericii" scrisă Dirk Jan Groot şi 172 de exemplare din "Biblia descoperită copiilor".

  Parteneri Dorcas Aid Int'l România
•-         AMCC - Sibiu
•-         Centrul Creştin Betania - Oradea
•-         Fundaţia Creştina Diakonia - Cluj-Napoca
•-         Asociaţia Oastea Domnului - Gherla
•-         Asociaţia Pro Christo et Ecclesia - Târgu Mureş, Zalău, Oradea

 
Raport financiar 2008
Venituri sume de la Dorcas Aid Internaţional Olanda
1,238,392.00 lei
Venituri din donaţii şi sponsorizări România
472,081.00 lei
Total venituri
1,710,473.00 lei
Cheltuieli cu proiecte
1,364,685.00 lei
Cheltuieli curente
297,290.00 lei
Total cheltuieli
1,661,975.00 lei

Descărcaţi aici Raportul Anual DAI 2008




coupons

coupons






Privacy statement